Liceul Teoretic Experimental Waldorf din Chişinău
Principiile pedagogiei Waldorf

Principiile pedagogiei Waldorf
  • Principiul fundamental: Abordarea integrală a fiinţei umane conform cu specificul vârstei şi având ca ţel dezvoltarea personalităţii libere a copiilor. Foarte succint, acest principiu se referă la faptul că trebuie educat omul întreg - capul, inima şi mâna. Pedagogia Waldorf vorbeşte despre aceste trei forte sufleteşti - gândirea, afectivitatea şi voinţa care trebuie întărite şi dezvoltate faţă de unele tendinţe de accentuare unilaterală a capacităţilor intelectuale. Ea îşi asumă misiunea de a cultiva şi capacităţile emoţionale (afectivitatea) precum şi pe cele practice (voinţa), deoarece dezvoltarea lor este de o deosebită importanţă pentru viaţă. În acest scop ea oferă o paletă largă de discipline ştiinţifice, artistice şi meştesugăreşti care se întrepătrund. Elevul trebuie să înţeleagă concret care este importanţa cunoştinţelor dobândite pentru viaţa socială. Cultivarea celor trei forţe sufleteşti fundamentale trebuie să se facă la nivelul fiecărei categorii de vârstă. La vârsta preşcolară predomină prin învăţarea imitativă elementul volitiv, activ. Considerăm ca neavenită educarea timpurie a intelectului. Între maturitatea şcolară şi pubertate întregul proces instructiv-educativ trebuie neapărat străbătut de elementul artistic (în cadrul fiecărei discipline). La vârsta adolescenţei predomină cultivarea puterii de judecată individuale. Stilul de predare se doreşte a fi unul natural, care ţine seama de evoluţia fiinţei umane şi care să implice elevul în dobândirea cunoştinţelor - aşa cum procedează desigur orice profesor bun din lume.
  • Principiul educaţiei permanente se referă la faptul că educaţia începe odată cu naşterea fiinţei umane şi devine o dimensiune a existenţei sale pe parcursul întregii vieţi.
  • Principiul organizării ritmice a situaţiei educaţionale; această organizare ritmică este reflectată în pedagogia Waldorf prin planificarea pe "epoci de studiu" (etape, perioade de 2-5 săptămăni) a materiilor de bază, ca şi în pregătirea serbărilor (serbarea anuală constituind un exemplu de moment "cheie").
  • Principiul creării unui ambient educaţional adecvat obiectivelor se referă la faptul că o şcoală Waldorf presupune o anumită atmosferă şi un ambient arhitectonic adecvat, cu o anumită cromatică şi decoraţiune a interioarelor, cu spaţii potrivite activităţilor complementare la care elevii participă în funcţie de afinităţi şi înclinaţii.
  • Principiul asigurării unui echilibru între teorie şi practică are în vedere obiectivul pedagogiei Waldorf de a forma şi dezvolta elevul nu doar din punct de vedere cognitiv ci şi din punct de vedere volitiv, cunoscut fiind faptul că o problemă majoră a adulţilor este pasul de la concepţie la punerea în practică a ideilor.
  • Principiul predării artistice se referă la faptul că predarea este considerată o artă şi e profesată ca atare. Profesorii se comportă ca nişte artişti al căror scop este acela de a ajuta copiii să descopere şi să iubească lumea înconjurătoare. Ei trebuie să trezească facultăţile latente ale copilului astfel încât în faza liceală să fie apt de a dezvolta o gândire cu un înalt grad de abstractizare.
  • Principiul flexibilizării şi integrării noţiunilor se referă la faptul că spiritul vremii actuale pretinde o vocaţie cu caracter global în ordonarea stocului imens de informaţii a căror aglomerare ameninţă fiinţa cu strivirea. Pedagogia Waldorf promovează o orientare integralist-funcţionalistă străduindu-se să livreze noţiuni vii cu un grad de abstractizare potrivit vârstei. În acest sens, ea recomandă traseele: de la întreg la parte, de la cunoştinţe la cunoaştere, de la nominal la noţional, de la cuvânt la gând. Prin aceasta întregul proces instructiv educativ este privit ca un permanent proces de reciclare.
  • Principiul predării în imagini se referă la nevoia de „imagini vii” a copilului de vârstă şcolară mică. Această nevoie însă nu este satisfăcută doar prin prezentarea unor planşe, diapozitive sau chiar a modelului natural ci, în pedagogia Waldorf, principala modalitate de a crea „imagini vii” este cuvântul. De altfel voi reveni asupra acestui principiu în următorul capitol.
Finalităţi ale sistemului de pedagogie Waldorf
Obiectivul fundamental al pedagogiei Waldorf este întărirea, cultivarea şi armonizarea celor trei componente fundamentale ale fiinţei umane la nivelul fiecărei categorii de vârstă. Componenta cognitiv-aptitudinală Domeniul senzorial:
  • să perceapă realitatea fizică;
  • să acţioneze asupra acestei realităţi pe baza datelor furnizate de simţuri;
  • să-şi perfecţioneze activitatea simţurilor;
Domeniul reprezentărilor:
  • să dobândească reprezentări corecte ale realităţii fizice;
Domeniul gândirii:
  • să instaureze raţiunea în centrul vieţii spirituale, fără ca aceasta să producă daune intuiţiei, spontaneităţii şi afectivităţii;
  • să-şi fortifice gândirea logică;
  • să distingă: adevărul de eroare, evaluarea subiectivă de cea obiectivă, esenţialul de secundar;
  • să dobândească autonomie intelectuală (maturitate, independenţă) concepută ca suport al autoînvăţării continue.
Domeniul memoriei:
  • să-şi dezvolte memoria sub toate aspectele ei;
Domeniul imaginaţiei:
  • să-şi dezvolte o imaginaţie creativă, orientată către cunoaşterea şi înţelegerea realităţii;
Domeniul limbajului:
  • să rostească fraze vii, bogate în sens semnificativ;
Domeniul aptitudinilor:
  • să se poată dezvolta complet şi nerestrictiv în concordanţă cu aptitudinile native;
Componenta afectiv-motivaţională Atitudinea faţă de sine:
  • să-şi cultive sensiblilitatea artistică;
  • să-şi domine instinctele şi impulsivitatea;
  • să se debaraseze de impulsuri agresive şi de comportamente ostile şi să devină sensibil la ordine, echilibru şi dreptate;
  • să se apere de pericolul alunecării spre fanatism şi dogmatism;
  • să-şi păstreze seninătatea, optimismul, echilibrul necesar gândirii, participării şi muncii eficiente;
  • să-şi dezvolte stăpânirea de sine;
  • să renunţe la un gând, o opinie sau un punct de vedere personal dacă gândirea logică o cere;
  • să poată dezvolta o bună cunoaştere de sine;
  • să fie sincer cu sine însuşi şi să-şi observe cu francheţe greşelile, slăbiciunile, neputinţele;
  • să dobândească o viaţă interioară suficient de bogată pentru a indica modul corect de abordare a impresiilor exterioare, pentru dezvoltarea unui raport corect cu ambientul.
Atitudinea faţă de alţii:
  • să ia atitudine împotriva manifestărilor egoiste şi de dominare a altora;
Atitudinea faţă de norme şi valori:
  • să manifeste devotament faţă de adevăr şi faţă de cunoaştere;
  • să se entuziasmeze faţă de valorile culturale şi spirituale ale omenirii;
  • să manifeste respect pentru valorile reprezentative la nivel naţional şi universal, pentru toleranţă;
Atitudinea faţă de mediu:
  • să dobândească atitudinile şi motivaţiile intrinseci necesare stabilirii unei relaţii armonioase cu mediul înconjurător;
Componenta volitiv-acţională
  • să practice arta sub toate formele;
  • să dezvolte deprinderile de activitate practică;
  • să dobândească controlul reacţiilor, perseverenţa, îngăduinţa, încrederea şi o dispoziţie constantă;
  • să treacă el însuşi la acţiune, să-şi pună cunoştinţele în slujba înnobilării şi evoluţiei lumii în care trăieşte;
  • să acţioneze doar în urma unor raţionamente serioase şi bine întemeiate;
  • să participe la dinamica producerii şi circulaţiei valorilor în context universal;
  • să prevină şi să corecteze neajunsurile provocate mediului înconjurător.
...versiune penru inprimare