Astăzi, tot mai mulți părinți îi implică pe copii în diverse activități încă de la cele mai mici vârste. Muzică, dans, pictură, teatru, cursuri de limbi străine, înot, gimnastică etc. – toate sunt niște activități opționale ce supun copiii la un efort pe care, de cele mai multe ori, nu-l pot duce. Orice activitate opțională oferă copiilor nenumărate beneficii, dar părinții trebuie să o aleagă corect, în funcție de vârsta micuților. Deseori numărul cursurilor, indiferent de domeniul ales, nu este adecvat vârstei copilului.
Activitățile extrașcolare și copiii de grădiniță
Atunci când încep să frecventeze grădinița, copiii au parte de diverse activități pe durata întregii zile. E ca un „loc de muncă” pentru cei mici, întrucât la grădiniță sunt impuse anumite reguli, se implică în activități educative, iar la final de zi este mult prea epuizant pentru ei să mai meargă și la lecții de înot, de exemplu. Cu siguranță copiii își doresc să ajungă acasă, alături de părinți și frați, alături de care să aibă parte de timpul lor liber. De aceea, specialiștii susțin că, până la vârsta de 5 ani, cei mici trebuie să se implice într-o singură activitate extrașcolară pe săptămână. Totodată, până la această vârstă, copiii se pot plictisi destul de repede și își pot schimba preferințele, dar părinții trebuie să continue să-i îndrume micuți să persevereze în acea activitate, numai dacă aceasta nu devine stresantă sau inutilă pentru copii.
Activitățile extrașcolare și copiii după vârsta de 7 ani
În cazul copiilor de peste 7 ani, specialiștii recomandă două activități extrașcolare pe săptămână. Când vine vorba despre copiii mai mari, activitățile opționale trebuie să le ofere plăcere, să-i facă fericiți și ambițioși. În perioada de adolescență, ei deja aleg o activitate pe care o face cu mult entuziasm și pentru că chiar se pricep la asta. Tot la această vârstă, copilul are și un cerc de prieteni care, de asemenea, îl pot influența în alegerea unei activități extrașcolare.
La final Direcția Generală Educație Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău vine cu niște sfaturi pentru părinți:
Sursa: DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE, TINERET ȘI SPORT din mun. Chișinău