Organizaţia Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a anunțat, în cadrul unui eveniment virtual, 55 de orașe din 27 de țări care au devenit, în 2020, noi membre în rețeaua globală UNESCO a orașelor care învață. Capitala Chișinău a primit titlul de membru al proiectului și a participat la eveniment. Primarul General al Capitalei, Ion Ceban a prezentat orașul Chișinău și a menționat importanța conexiunii la rețea.
Oficialii UNESCO susțin că orașele selectate sunt exemple remarcabile în care învățarea pe tot parcursul vieții poate deveni o realitate la nivel local. De asemenea, ei susțin că aceste orașe au demonstrat că politicile și practicile eficiente de învățare pe tot parcursul vieții pot sprijini dezvoltarea orașelor incluzive, sigure, rezistente și durabile și pot contribui la implementarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030.
„Suntem deschiși să învățăm și să creăm relații de cooperare cu toate orașele incluse în rețeaua globală UNESCO a orașelor care învață. Doar așa, putem găsi și oferi soluții comune la problemele existente. Astfel, credem că vom reuși să sporim abilitățile individuale, și incluziunea socială; creșterea economică și prosperitatea culturală și, ca urmare, dezvoltarea durabilă a municipiului Chișinău.”, menționează Ion Ceban, Primarul General al municipiului Chișinău.
Rețeaua globală UNESCO a orașelor care învață promovează dialogul politic, învățarea de la egal la egal și colaborarea între orașele membre. Totodată, contribuie la consolidarea capacităților și la crearea noilor instrumente pentru dezvoltarea, implementarea și monitorizarea strategiilor ale orașelor. În cadrul acestui program, municipiul Chișinău va avea acces la proiectele globale care vizează învățarea pe tot parcursul vieții.
„Învăţarea pe tot parcursul vieţii este un proces continuu de oportunităţi flexibile de învăţare, corelând învăţarea şi competenţele dobândite în instituţiile formale cu dezvoltarea competenţelor în contexte non-formale şi informale, în special la locul de muncă. Acesta reflectă un concept de învăţare neîntreruptă, oricând şi oriunde. Deşi, conceptul s-a modificat de-a lungul timpului, raţionamentul de bază rămâne acelaşi: oamenii trebuie să îşi actualizeze cunoştinţele şi competenţele, ca indivizi, cetăţeni şi angajaţi. Acest lucru este esenţial pentru a sprijini competitivitatea în contextul unei economii de piață bazate pe tehnologie şi pentru a promova integrarea socială şi participarea în procesele democratice.”, precizează Viceprimara de ramură a municipiului Chișinău, Angela Cutasevici.
Titlul de membru în rețeaua globală UNESCO a orașelor care învață va oferi capitalei avantaje, precum:
Primăria municipiului Chișinău a primit un certificat digital oferit de către directorul Institutului UNESCO pentru învățarea pe tot parcursul vieții, David Atchoarena.
La fel, programul urmărește să contribuie la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), axându-se pe Obiectivul 4: „Asigurarea unei educații de calitate incluzive și echitabile și promovarea oportunităților de învățare continuă pentru toți” și Obiectivul 11: „Crearea orașelor și spaţiilor publice incluzive, sigure, rezistente și durabile.”
În total, rețeaua globală UNESCO a orașelor care învață înregistrează 230 de orașe din 64 de țări. Titlul de membru al programului UNESCO l-a primit și orașul Cahul.
Sursa: DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE, TINERET ȘI SPORT din mun. Chișinău